Biserica Sfantul Atanasie din comuna Niculitel, monument datat din a doua jumatate a sec. al Xlll-lea mai pastreaza inca fragmente din pictura originala. Asezarea bisericii in randul monumentelor de arhitectura s-a produs in anul 1974 prin aportul arh. Cristian Moisescu. Pe baza cercetarilor arheologice si de arhitectura s-a intocmit atunci proiectul de restaurare si in 1975 s-au inceput lucrarile. In anul 1977, prin desfiintarea Directiei Monumentelor Istorice, acestea au trecut in sarcina Arhiepiscopiei Dunarii de Jos care a continuat si restaurarea vechilor fragmente de pictura, integrandu-le intr-un ansamblu pictural apreciat de specialisti.
Mai trebuie reamintit aportul preotului prof. univ. Gheorghe I. Moisescu, tatal arh. Cristian Moisescu, care la aflarea vestii descoperirii mormantului martiric de la Niculitel, facuse observatia ca Niculitelul, cu aceasta cripta martyrium datata la inceputul sec. IV-V d. Ch., dar si cu biserica de forma trilibata din jurul anului 1200 cercetata, in anul 1954, de prof. I. Barnea pe dealul impadurit al “Cetatuii” din apropiere, are semnificatii mult mai profunde pentru trecutul nostru decat se banuia. Se intreba atunci, daca sediul Episcopal si apoi Mitropolitan de la Vicina, atestat intre secolele XI-XII, nu se va fi aflat la Nordul Niculitelului, pe un brat colmatat al Dunarii din care a mai ramas salba de lacuri: Rotund, Telincea, Parches, Somova.
Biserica Sf. Atanasie este amplasata in partea de Sud a localitatii, pe partea dreapta a soselei modernizate care duce spre Valea Teilor. Apare ca o bisericuta solitara, din zidarie de caramida, inconjurata de nuci batrani. Biserica prezinta o turla cu sase laturi, fiecare strapunsa de ferestre mici, incheiate prin cate doua caramizi dispuse inclinat. Corpul alungit este ritmat pe fatadele laterale de succesiunea unor firide inalte, decor obisnuit numai pentru o biserica veche. Intrand in biserica, se coboara mai multe trepte, aproape un metru, dovada a modificarii nivelului vechi de calcare. Cand se intra in sanctuar, nisa noua a proscomidiei (masa scobita in peretele dinspre Nord al Sf. Altar pe care stau pregatite Sfintele Daruri: vinul, apa, prescurile pentru jertfa euharistica), taie o alta cu sectiune semicirculara, desigur anterioara. In spatele unui tetrapod, aflat in coltul de Sud-Est, se afla o alta nisa, tot semicirculara. Altarul, naosul si pronausul insumeaza toate 11,5 x 6,5 m., volumetria acestor proportii denotand un vechi monument de arhitectura bizantina. Dupa relatarile arh. Cristian Moisescu, biserica de la Niculitel, nu figura in lista de evidenta a monumentelor de cultura din Romania, motiv pentru care prof. Vasile Dragut, directorul Directiei Monumentelor Istorice, aproba inscrierea Bisericii Sf. Atanasie in liste de evidenta si in planul de restaurari.
Dupa studiile efectuate la fata locului s-a constatat ca cele mai apropiate consonante ale bisericii Sf. Atanasie, care apartinea tipului cruciform, cu turla pe naos, fara puncte libere de sustinere, se puteau stabili cu bisericile Sfintii Apostoli Pavel din Nicopole, datata catre mijlocul sec. XlV-lea, dar si cu prima biserica a curtii Domnesti de la Arges, cu o vechime de peste un secol.
Pe baza unui gros (moneda) gasit in apropierea bisericii, emis de Stean Dragulin Sremaki, in singurul sau an de domnie – 1281 – s-a conchis ca biserica fusese ridicata in a doua jumatate a sec. XIII. Investigatiile ulterioare ale numismatului Ernest Oberlander – Tarnoveanu au demonstrat insa, ca moneda apartine de fapt celui mai de seama tar al Serbiei medievale, Stefan IV Dusan (1331-1355), din anii de inceput ai domniei sale (ante 1335). Biserica se dateaza, astfel, mult mai logic, in prima jumatate a sec. al XlV-lea, in deplina concordanta cu formele sale arhitecturale. Cercetarile arheologice au precizat ca dupa o perioada de functionare de aproape un veac, cuprinsa intre momentul construirii si primele decenii ale sec. al XV-lea, Biserica isi inceteaza existenta, poate in urma campaniei otomane din primavara anului 1420. Redata din nou cultului, dupa un secol, lacasul a intrat in folosinta comunitatii locale, fapt confirmat si de cimitirul organizat in jur.
Pentru amplificarea spatiului interior, in scopul adapostirii numarului sporit al credinciosilor, limita vestica a pronaosului a fost extinsa cu cca. un metru si jumatate, prin ridicarea unui nou zid. in cursul secolului al XVIII-lea pronaosul a fost din nou alungit cu inca un metru prin demolare zidului ridicat cu doua secole mai inainte. O ultima etapa, de asta data caracterizata de ample transformari, a avut lor prin 1880 cand zidul initial care despartea naosul de pronaos, a fost partial demolat si inlocuit cu o larga arcada. Cu acelasi prilej, la extremitatea vestica a bisericii s-a adaugat o tinda surmontata de o turla-clopotnita din lemn acoperita cu tabla, iar cornisa si partea superioara a firidelor care decorau fatadele laterale, au fost mutilate prin suprainaltarea zidurilor exterioare. Cu prilejul cercetarilor arheologice din anul 1975, dar si mai tarziu, in anul 1990, cu ocazia pictarii interiorului lacasului de pictorul Grigore Ion Popescu, s-au gasit prabusite in substructii sau conservate in “situ” fragmente ale unei picturi de factura bizantina, de o foarte buna calitate plastica si tehnica, cu care biserica a functionat dupa construire.
Valoarea arhitectuala si artistica a Bisericii Sf. Atanasie, este intrecuta de semnificatia ei istorica, prin destinatia atribuita in prima faza de existenta, drept capela de curte feudala a unui conducator local. Aceasta functie a fost stabilita, luandu-se in consideratie atat numarul redus de inhumari practicate pana la inceputul sec. al XV-lea, apanaj doar al ctitorului si familiei sale, cat si pentru faptul ca intrarea plasata pe latura de nord a pronaosului se afla in legatura cu resedinta feudala, ce se va fi aflat pe locul casei parohiale de azi. Lucrarile de restaurare, executate cu incepere din anul 1976, dupa proiectul intocmit de arh. Cristian Moisescu, au fost intrerupte odata cu desfiintarea brutala si iresponsabila prin decret prezidential a Directiei Monumentelor Istorice, in decembrie 1977. Lucrarile au continuat pana in anul 1980 prin grija Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, vegheate permanent de I.P.S. dr. Antim Nica. Ele au urmarit indepartarea adaosurilor incisive si interpretarii urmelor pastrate. S-a redat, astfel, patrimoniului national inca un monument de remarcabila valoare istorica si arhitectura-artistica, graitoare marturie a trecutului plin de vicisitudini al Dobrogei.
Cutremurul din 1977 si cele urmatoare au prins edificiul intr-o stare buna, neafectandu-i decat acoperisul din olane. Din acest motiv, monumentul este inchis in 1998 pentru revizuirea invelitorii, deteriorat pe mari portiuni, care a permis infiltratii pluviale. Acestea au avut ca urmare, distrugeri la nivelul picturii interioare, care cuprinde si fragmente datate in jurul secolului XVI-lea. Desi era nevoie de interventie numai la invelitoare, s-au decapat tencuieli exterioare pe o suprafata de 50-60 la suta s-au executat plombe absolut inutile, fiind abandonata in acest fel lucrarea de la acoperis, cea care reprezenta, cu adevarat, o mare urgenta. In toamna anului 1999, Ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, face o vizita la Biserica “Sf. Atanasie” dupa care dispune prin Ordin reluarea lucrarilor de reparatii; care au continuat in anul 2000. In anul 2001 s-au reluat slujbele religioase in incinta bisericii, asupra carora ar trebui revenit, intrucat prin arderea lumanarilor se actioneaza in mod nefavorabil asupra picturilor din interior.
Sursa: crestinortodox.ro